vineri, 19 martie 2010

DO sau SPORT?!

De-a lungul timpului nimeni nu a reusit sa creeze o definitie exacta a ceea ce cu totii numim sport. Si nu pentru ca ar fi ceva extraordinar, ci pentru simplul fapt ca este un cuvant extrem de complex ce ascunde o gama deosebit de variata si origini stravechi ce l-au purtat de-a lungul istoriei prin cele mai stranii comunitati umane. Din punct de vedere etimologic, acest asa-numitul <> de astazi isi are originea in limba latina, in cuvantul « deportare » care printre sensurile sale însemna şi a ieşi afară pe poartă. Desi e un cuvant a carui conotatii sunt in continua schimbare, sportul in esenta desemneaza o activitate ce implica efort fizic direct si adesea si competitii. Considerat de catre necunoscatori ca fiind un sport, Aikido este singurul tip dintre artele martiale de sorginte japoneza care si-a pastrat traditiile, adaptandu-le la contemporaneitate. Mai presus de orice trebuie precizat ca in Aikido nu exista competitie. Supranumita Arta Pacii(ai-armonie, ki-energie, do-cale) sau Calea Armonizarii Energiei, acest tip de arte martiale pastreaza in toata’i splendoarea aceeasi putere spirituala ce la condus pe fondatorul O’Sensei Morihei Ueshiba la iluminare. Apartinand categoriei stilurilor de lupta « interna » Aikido are la baza tehnici si procedee ce se bazează pe utilizarea forţei adversarului prin aplicare de tehnici articulare şi eschive realizate prin tai sabaki (pivotări în arc de cerc). Totodata in aikido se utilizează proiectari, luxări, strangulari si, în mică măsură, lovituri. Plecand de la ideea de non- violenta ce in aparenta este promovata de catre toate presupusele cluburi de arte martiale(si de karate, dar intr-o mai mica masura deorece tehnicile din karate sunt preponderent de atac), Aikido este singura arta martiala coordonata de pace si armonie deplina. Dincolo de tehnicile si procedeele de autoaparare ce constituie fundamentul practic al artei pacii, aceasta se poate mandri cu faptul ca este unica printre toate celelalte. Unica prin practica, prin continut, prin puterea spirituala ce depaseste limitele gandirii, trece in lumina nefiintei acolo unde nu poate fi explicat nimic, unde totul e mai mult decat fantezie, e mistic …dar realizabil…se simte ! Asadar, putem concluziona, simplu si frumos, ca maniera de a privi ceva aparent dur si brutal precum este aikido vazut din exterior, poate aduce critici dintre cele mai dure ce au transformat multe cluburi ce practicau aceasta arta(ce-i drept martiala) in simple asocieri, conduse de catre perosoane pentru care spiritualul e doar pe hartie, nimic palpabil, nimic capabil sa se resimta in ei. Dar pentru a practica Arta pacii trebuie sa te dedici, sa fii in armonie cu ceea ce te inconjoara, sa devii parte dintr-un intreg mai mare ca tine, de nedescris care sa te cuprinda si sa te fascineze, sa te atraga, sa te ilumineze !

sâmbătă, 13 martie 2010


20 de ani de pseudo-libertate

          Intr-adevar, sunt 20 de ani de cand s-a spus NU comunismului, de cand se presupune ca suntem liberi, ca traim intr-un universe mai bun, deschis schimbarilor, ce progreseaza rapid dezvoltand influente de pe plan extern intr-o maniera abordabila tarii noastre. Viteza de evolutie a  stiintei, indiferent de natura ei, si a tot ceea ce ne inconjoara, ramane insa in contradictie cu o mentalitate ce contracareaza dezvolarea.
          Inca din 1989, Romania a demonstrat o gandire inflexibila fiind singura tara din estul Europei care a trecut la democratie printr-o revolutie violenta si in care conducatorii comunisti au fost executati. Inainte de revolutia romana, toate celelalte state est-europene trecusera intr-un mod pasnic la democratie.
          Cum a fost posibil ca armata romana sa traga in romani?Raspunsul la aceasta intrebare macina in prezent sute de oameni care au pierdut la Timisoara, in decembrie ’89 persoane dragi. Incepand cu iarna acelui an peste 100 de familii cauta in zadar sa-si gaseasca linistea. Mai mult de 200 de copii au spus „tata", in ultimii 20 de ani, unei fotografii mototolite, pastrata cu sfintenie intr-un colt al casei, luminat din cand in cand de-o candela. 
          Insa mai presus de toate aceeasi oameni se-nreaba zilnic daca nu cumva a fost prea scump pretul platit. Eroi pentru o intraga natiune, timisorenii si nu numai, toti cei care au avut curajul de a striga dupa 45 de ani ani de comunism “ LIBERTATE” , au platit martiric costul unei vieti mai bune pentru copii lor.
          Actualitatea ne loveste cu o duritate iesita din comun. Desi puterea democratica a preluat o tara fara datorii in doar 20 de ani am ajuns sa fim o tara aproape pierduta, a carei ecomomii aluneca din ce in ce mai tare, lovita fiind de o criza peste care altii deja au trecut.
          Zilnic, excesul de zel de care fac in mod inconstient abuz cei de la guvernare, ne intreapta pe un drum aflat in cadere libera, spre o prapastie care va fi atat de adanca, incat nimeni nu va mai reusi sa iasa. O prapastie ce la ora actuala mai are cateva drumuri alternative care le sunt destinate celor “preduspusi” imbogatirii de pe urma omului de rand, ori celor care au realizat ca viitorul aici nu va mai surade niciodata si astfel pleaca, lasand in urma doar amintiri. Asadar in 20 de ani de cand am reusit sa ne eliberam de ceea ce era rau, am obtinut o descendenta a vietii sociale ce de aceasta data e fara scapare.
          Cat despre mentaliatea romanilor, ea a ramas la fel. S-a fugit de rau, si astfel le e mai bine unora ce nu au platit nici un pret cand sute de oameni isi paraseau familiile fiind victimile unor minti bolnave. Si astazi ca si atunci au platit scump oamenii din marea masa a polulatiei a caror curaj de a razbi cu viata este cea mai de pret virtute pe care o poate avea o fiinta ca cetatean, dar mai ales ca om!


                                                                                                (decembrie 2009)
.... mi-e dor chiar si de momentele in care esti rau, de zilele in care esti ursuz si apatic, de cuvintele tale aparent reci si fara sentiment, de cuvintele monosilabice care stii ca ma enerveaza .... mi-e dor de tine si atunci cand esti dar si atunci cand lipsesti .... mi-e dor de noi ... dar imi e dor si de mine, de cum eram inainte sa te cunosc .... vreau sa fii aici langa mine dar imi dau seama ca mai bine ne e asa .... realizez ca toata chimia dintre noi e data de distanta si de pasiunea din momentele de intalnire ..... cu toate astea insa uneori simt ca imi pierd mintile, ca ma enerveaza o fantoma, ca vorbesc cu o himera si ca cer sfatul unei naluci ....